Psihoterapia reprezintă întâlnirea şi comunicarea cu tine însuţi.

De multe ori în viaţă se întâmplă să fim puşi în faţa unor situaţii ce par a se repeta la anumite intervale de timp, unde – deși cadrul, contextul sau oamenii sunt diferiţi – esenţa rămâne aceeaşi.

Alegerile, de cele mai multe ori inconştiente, ne aduc în acelaşi punct al vieţii noastre şi pot aduce cu ele şi nemulţumirile, dezamăgirile, suferinţele şi traumele experienţelor anterioare.

Terapia psihologică individuală sau psihoterapia vizează identificarea cauzelor, tratarea şi ameliorarea problemelor de natură psiho-emoţională.

Principalul scop al psihoterapiei este de restructurare a persoanei în vederea îmbunătăţirii reacţiilor, tiparelor comportamentale, a emoţiilor, gândurilor negative şi a atitudinii care pot crea şi menţine o stare de dezechilibru la nivel psihic şi emoţional.

Pe parcursul şedinţelor de psihoterapie, persoana este susţinută în identificarea şi rezolvarea situaţiilor dificile şi stresante ale vieţii de zi cu zi, aspect care face parte din procesul autocunoaşterii.

Cu ajutorul psihoterapiei individuale avem ocazia de a reduce influenţa acestui proces automat-inconştient asupra vieţii noastre.

Cui se adresează terapia psihologică?

În general, psihoterapia individuală se recomandă persoanelor care s-au confruntat sau se confruntă cu atacuri de panică, stări de anxietate, probleme de separare, stări de tristeţe, tulburări psihosomatice, disfuncţii sexuale, traumă (divorţ, pierderi de sarcină, boli cronice, decesul unei persoane dragi), stimă de sine scăzută, depresie, dependenţe, traume din copilărie, abuzuri fizice sau psihice.

De regulă, oamenii decid să înceapă o formă de psihoterapie individuală când situaţiile neplăcute, stresante sau dezechilibrate cu care se confruntă tind să le controleze viaţa. De asemenea, apelează la psihoterapeut când stările de deprimare sau anxietate îi împiedică să ducă o viaţă normală, sau atunci când dependenţele pe care le au devin un obstacol în viaţa lor şi vor să renunţe la aceste dependenţe, oricare le-ar fi natura.

Dar, terapia individuală se adresează tuturor celor care au curajul să păşească în propriul inconştient, celor care au o dorinţă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a relaţiilor interpersonale, cât şi celor care vor să-şi cunoască şi să-şi înţeleagă mai bine emoţiile, sentimentele, gândurile şi trăirile interioare.

O parte dintre beneficiile pe care le poate aduce terapia psihologică individuală constau în:

  • îmbunătăţirea calităţii vieţii;
  • încrederea în sine sporită;
  • autocunoaşterea;
  • depăşirea propriilor limitări;
  • accesarea cu uşurinţă a resurselor interioare pentru a face faţă situaţiilor dificile;
  • îmbunătăţirea stimei de sine;
  • îmbunătăţirea modului de a percepe viaţa.
Phone: +40761 145 444
Bucuresti